Te căutăm pe tine!

Buna și bine ai venit!

Suntem Linia Verde pentru prevenirea suicidului www.pentruviata.md și îți facem o invitație călduroasă să te alături echipei noastre de consilieri voluntari, oameni cu inimă mare din toată lumea, originari din R. Moldova.

Nu știm dacă tu cunoști, dar R. Moldova pierde prin suicid anual circa 500 persoane. Iar conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății, ca să aflăm numărul tentativelor de suicid, înmulțim această cifră cu 20. Peste 10.000 de tentative de suicid anual! Sau peste 30 de oameni pe zi!

Oameni în stare de disperare, durere, decepții, dezamăgiri și neajutorare, care caută ieșire din durerea lor și care nu au cu cine vorbi ca să se simtă înțeleși, susținuți și încurajați.

LInia noastră este un serviciu mic, ce asistă anual aproximativ 400 persoane. De la începutul existenței noastre din 2012 peste 7000 de persoane au beneficiat de serviciul nostru de susținere emoțională.

Totodată nevoia este  mult mai mare, de aceea te invităm să dedici câteva ore în 3 seri lunar să te implici cu noi să aducem un suflu nou de înțelegere, compasiune și susținere în viața lor.

Cel mai probabil aceste ore oricum le vei pierde navigând pe internet. Noi îți propunem o ocupație de suflet, plină de satisfacție și importanță.

Noi căutăm persoane, moldovenii cu dorință de a aduce speranță concetățenilor noștri mai triști.

  • Dacă ai 3 seri libere lunar și ai dori de acasă  să oferi susținere emoțională persoanelor care trec prin diferite crize ale vieții și/sau care se confruntă cu realități crude în jurul fenomenului suicidul;
  • Dacă ai vrea să înveți online cum să vorbim corect cu persoanele, care trec prin greutăți ale vieții;
  • Dacă dorești să aduci lumină în sufletul oamenilor, îți place să asculți și să încurajezi oamenii

te invităm să aplici acum și noi te vom contacta pentru a stabili un interviu cu tine! 

Aplică aici

Acest site face parte din program complex de recrutare, instruire și asistență a consilierilor Liniei Verzi pentru Prevenirea Suicidului pentruviata.md

și aparține Asociației Obștești ”Altruism”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.